Multimile. Izbavirea prin multime de oameni

Am citit cu atentie ce spune Parintele Arsenie Boca despre multimi. odata, el insusi a fugit ca sa se apere de multimi - nu in pustiu, ca Arsenie cel mare, ci in lume ...  caci multimile sunt oarbe, si n-au vointa lor proprie.
Apoi, Iisus insusi a fugit de multimi, cand a vazut ce asteptau ele de la El: paine si pesti ... si eliberare de raul identificat si "vazut", care atunci era "stapanirea" (romana).

... pana la urma, tot multimile l-au condamnat pe Iisus, si Iisus n-a putut sa faca nimic impotriva lor ...


Si atunci, de ce credem ca multimile "au dreptate" ... ? sau, de ce vrem ca biserica sa faca ce vor multimile, sa faca bine pt. multimi de oameni, sau sa invete "multimi de oameni"...
poate, e din cauza ca noua ne e frica de multimi, si in special, de multimile care ataca... oameni ... ?


poate, e din cauza ca simtim ca in multimi sta o putere - chiar daca aceasta putere nu e si dreapta ... ? caci pana la urma, puterea din multimi l-a rapus pana si pe Iisus... ?!
si am vrea ca aceasta putere sa fie mereu de partea noastra - si nu impotriva noastra ...?

si, sa zice, daca puterea asta ar fi si "dreapta", si-atunci ar fi justificat sa ma incredintez ei - ar fi ea suficienta ca sa ma mantuiasca pe mine ... sa faca munca asta de mintuire in locul meu ...? asta nu s-ar putea, cu siguranta. iar o multime "dreapta", care are chiar si un singur om ne-drept in ea, nu mai poate fi o multime dreapta.

Invers, o multime ne-dreapta, care are si un singur om drept in ea, poate primi de la Dumnezeu darul de a se mantui in intregul ei.

Vulnerabilitatea: Fighting back

cand te apropii de Dumnezeu, incepi sa devii vulnerabil. paradoxal: cu cat incepi sa urci, cu atat esti mai slab (pentru ca tu deschizi usile sa intre cel mai slab si mai smerit dintre toti...)

Ei bine, mie mie se-ntanpla sa dau in altii, atunci cand sunt vulnerabila. sa ma rastesc, sa fiu rea - uneori chiar fara sa vreau - cu altii.
depinde de structura: probabil, altii dau in ei insisi. Sau, dupa ce-au dat suficient de mult in ei insisi, incep sa dea in altii. variatii. esential e ca vulnerabilitatea duce la tendinta de-a cauta aparare (pt. cel slab din tine). asa supravietuiesti, cautand aparare. ...dar oare asta si vrei ? sau, asta e tot ce poti sa vrei, sa supravietuiesti ...?
sau, merita sa supravietuiersti, daca asta implica sa dai mereu in altul ca sa "te aperi" ....?

pb. is that... tu nu vrei asta.... nu vrei sa dai, sa te aperi, sa nu stiu ce ! nimeni nu "vrea" sa faca rau... nimeni, cu buna stiinta, din voia lui, n-ar face asta. o face doar de ne-voie... ha !

ce mai "ne-voie" de-a supravietui !  cand, tu poti sa traiesti si doar cu aerul din jurul tau !

Numai cand ma rog imi dau seama cum (si cata mai e ) credinta mea

Numai cand te rogi iti dai seama in ce "crezi"

Cand nu-mi vine sa ma rog (n-am chef, mi se pare ca altceva-i "mult mai important", etc), e semn ca subconstientul meu nu obtine un beneficiu imediat (o raspalata, dopamina .... ), sau fie nu cred pur si simplu in Dumnezeu, nu cred ca existi si ma auzi. Pe mine, personal.
ceva se interpune intre mine si Tine (frica, sau dezamagirea, sau deznadajduirea), si eu nu mai pot ajunge la Tine "in persoana" - iar daca eu nu stau in fata Ta ca persoana, nici Tu nu poti ajunge la mine.

Frica - spune Maica Siluana - vine atyunci cand firea omului vrea ceva si vointa lui il face sa faca altceva.
Da, asta am trait-o.

cred c-am trait si o altfel de frica, frica de Dumnezeu pur si simplu, si-atunci mi-am dat seama ca eu ma rugam la dumnezeu ca la un fel de mecanism pe care-l invoci ca sa-ti "dea ceva" - putere, de obicei.... sinele meu s-a plictisit de internet, sau de manipulat vointa altora, vrea o putere noua, care vine de la dumnezeu, si care e numai "pentru sine"....
probabil Dumnezeu ma tinea la distanta tocmai pt. asta ...

Dezamagirea sau deznadajduirea e pt. ca eu nu cred ca Tu existi si ma poti ajuta / sau vedea "pe mine".
sau, poate, e pentru ca eu cred ca "pot orice" eu, singura - fara Tine.


....


Doamne, cata rabdare ai putut sa ai cu mine, atatia ani de nesimtire cat am trait fara Tine, si-acum, cat poti sa induri atata ne-rabdare cand Te chem sa-ndrepti Tu ce-am stricat eu ....

"Al meu" : Sinele

Viata paradoxala

Zice Parintele Arsenie: pana nu te lepezi de sinele tau, te vei chinui. Vei gusta "uscaciunea sufletului" in rugaciune.
Si asa este, de multe ori in rugaciune, nu se roaga persoana mea, ci doar "sinele", care vrea si el, ce stie el mai bine: siguranta (certitudini), indreptatire de sine (validare), si, mai presus decat toate, PUTERE... (slava ... ?)


... cand ma uit la filmele cu copii orfani, vad in ochii lor o singuratate uriasa, poate la fel de mare ca a oamenilor batrani cand se vad singuri in fata mortii
in ochii orfanilor vad siguratatea sufletului care simte ca "nu apartine nimanui".
poti sa vezi cum arata "lumea" in ochii unui copil, cand stie ca-i singur in fata ei ....

cat de bine i-ar fi unui copil orfan sa se simta strans in brate cu toata puterea "sinelui" unui om adult; cat de bine i-ar fi lui sa simta ca apartine chiar si celui mai din urma "sine" de om .... sa simta ca "sinele" ala - oricum ar fi el - se imparte cu el, si nu mai e singur .... in fata lumii intregi....


... cand te rogi, daca nu te lepezi de sine, nu faci decat sa hranesti monstrul "din sine"
... iar altii, ca sa traiasca, au nevoie de tot sinele din ei .... oricum ar fi el...

copilul nu are "sine"; sinele lui e mama lui care-l protejeaza; dar un copil singur in fata lumii isi creaza singur un "sine", ca sa supra-vietuiasca


un copil normal, care creste si ajunge la varsta cand isi creaza un sine, paraseste Gradina Raiului..... unde a crescut
in gradina raiului nu exista decat crestere si evolutie - nu cadere