miercuri, 29 ianuarie 2020

Cand nu mai ai nimic

 Florin Caragiu: "cand nu mai ai nimic, ramane ceea ce te face viu"

Bine-cuvantarea inseamna: esti bine, ai sens, "nu traiesti degeaba", viata ta e in mainile Mele
nu te teme, nu "esti" in zadar
bine-cuvantarea e un rost, o directie buna, o integrala a fiintei tale cu rezultatul necunoscut; e in cer - dar si in tine
copiii gandesc mereu integrator, mai ales copiii foarte mici, pentru ca ei abia au sosit din regatul Imparatiei, de langa sanul Tatalui, unde totul are sens, totul are un rost, nimeni nu-i lipsit de nimic, fiinta noastra curge, e vie, adevarata si intreaga - nu asa cum se vede de aici, lipsita si flamanda si insingurata
de-aia zambesti fara sa vrei, de indata ce vezi un copil
copiii, pana nu-i prostim noi de tot - ne invata multe, multe, despre Tatal nostru din ceruri, despre cat de smerit si bun este El si cat de cumpliti si fiorosi suntem noi; si cum, doar intr-o clipa, alaturi de un copil - chiar acum si aici - putem pasi in Imparatia Tatalui, putem uita toata grozavia lumii si putem fi copii si noi, la sanul Tatalui Celui care ne-a nascut
Ca si cum cele doua lumi nu sunt, in realitate, despartite de nimic.
Atat de aproape este

din clipa in care apare, un copil ne invata cum iubeste Tatal, pentru ca nu poti sa te apropii de un copil decat lasand ale tale deoparte, toate urateniile, toate ticalosiile (care ti s-au facut sau pe care le-ai facut tu altora). de un copil nu poti sa te apropii decat in stare de jertfa de sine. parintii adevarati iubesc in stare de jertfa de sine, cu o iubire care nu asteapta nimic pentru sine.
oamenii se iubesc unii pe altii pentru un beneficiu. oricand exista un beneficiu (zice diaconul Adrian Sorin Mihalache). Oricand luam ceva pentru noi, oricand zeciuim, ca vamesul Zaheu, zidirea lui Dumnezeu, de ceva-bun-pentru-noi, pentru placerea noastra (Sf. Maxim Martusisitorul). iubirea adevarata care nu cere nimic pentru sine, e doar iubirea de copii (numai cand sunt foarte-foarte mici, pentru ca apoi ne inchipuim ca ne datoreaza nu-stiu-ce si ar trebui sa faca si ei, la randul lor, ceva pentru noi...). Mai este, spune Sfantul Porfirie, o iubire adevarata pe lumea asta, care nu cere nimic pentru sine: este iubirea de vrajmasi...
un copil care te scoala in miezul noptii sau cand ti-e lumea mai draga, continui sa-l iubesti pentru el insusi. 
Poate si din cauza asta Tatal l-a trimis pe Fiul lui la noi, nu ca pe un zeu razbunator pentru rautatile pe care le traim noi aici, ci ca pe un copil...

Asa ne spune Tatal, prin copiii nostri: eu te iubesc pentru tine. Pentru tine, pentru ca "esti". Atat de putin ne ceri, Tatal nostru...? Sau atat de mult...?
Am vazut si reversul, copii mari, ajunsi adulti, cu parinti abuzivi, nesimtiti, egoisti, rai de-a dreptul. Iar ei, in lipsa oricarui sens, isi iubesc parintii "pentru ca sunt"...

Dragostea adevarata, nu vine de la oameni, vine de sus din cer.
"Smerenia este acea calitate a dragostei dumnezeiesti, care se da celui iubit fara intoarcere asupra-si" (Sf. Sofronie Saharov). Adica, fara un beneficiu pentru sine.
E iubirea in sensul, in rostul lui Dumnezeu, adica sub binecuvantarea Lui.
Cand nu mai ai nimic, ramane iubirea cu care-ai fost nascut de Tatal nostru.

Sf. Arsenie Boca: "Fiecare generatie trebuie sa raspunda la intrebarea: Cine este Dumnezeu?







miercuri, 22 ianuarie 2020

Maica Domnului e Omul sfintit


Ceea ce cauta cei din occident, pe sfantul-om ca noi toti, e doar Maica Domnului.
Iisus e din alta categorie decat omul, e om ca noi toti si inca altceva decat om, e Sfantul care da Viata. 

N-am vazut serialul Messiah, dar am citit cum il intruchipeaza ei pe Iisus: un om, just like all of us. am trait si eu ceva timp in iluzia asta. Cu toate ca stiam ca Iisus e mai mult decat "Om", mintii mele ii convenea cumva sa-l vada "doar" om - nu si Dumnezeu. Nu si "Sfant". Doar Maica Domnului Prodromita m-a invatat ca ea e singurul om sfintit pana aproape de dumnezeire, si ca fiul ei, desi om, e insa cu totul "altceva". E acest altceva care DA VIATA. Cum sa numesti, cum sa descrii asa ceva in cuvinte omenesti, din moment ce noi nu stim ce e viata decat cand o pierdem - ? 

Pt. restul lumii, pt cultura occidentala mai ales, inteleg acum de ce e convenabil ca Iisus e "un om". Poate fi dispretuit mai usor. Poate fi comparat. Poate fi refuzat. Poate fi respins.
Ei nu pot intra in credinta prin Poarta credintei, adica prin Maica Domnului, singura care-i "doar om", cum ar vrea ei, dar si singura, totodata, absolut singura care ne poate invata credinta. de oriunde, de la orice nivel. de la oricare capat pierdut al credintei tale.

Maica Domnului il naste pe Iisus in noi, cei necredinciosi. Ne arata chipul lui, mai presus de noi si de inchipuirile noastre... Iisus pe care il naste numai ea in noi, ne arata apoi chipul nostru cel adevarat, singurul cu care putem privi un chip atat de ne-inchipuit, cum e chipul lui Dumnezeu... Minunatul Emilianos Simonopetritul, iubitorul de Dumnezeu, spune ca asa, noi il nastem din nou pe Dumnezeu, care vine la noi aratandu-ne la randul Lui, chipul nostru curat, pe care il vede numai El... 

Pentru noi, ortodicsii, faptul ca Iisus e om e mierea pamantului adusa in sufletul nostru. La nivel mental, e posibil sa mi se para ca "eu cred". Dar, cand vine vijelia furiei, sau a tristetii adanci, sau a neputintei, sau a singuratatii - atunci vad clar ca eu cred - dar trupul meu nu crede. trupul meu pastreaza amintiri mai adanci decat credinta mea. 
De-aia Dumnezeu s-a facut Trup, Cuvantul s-a facut Trup: ca sa sfinteasca, sa dea Viata noua, curata, omului - pana la trup, pana acolo unde "omul", orice-ar face, nu poate sa ajunga... 



Icoana "Cuvantul s-a facut trup", din Albazin

Daca esti necredincios, nu poti intra in credinta adevarata, intreaga, decat prin Maica Domnului, care te invata din nou sa fii copil, cum n-ai fost niciodata: copil iubit.
Nu poti sa crezi cu adevarat daca nu inveti sa fii din nou copil. Copiii stiu ce-i sfintenia. Dar pe ei nu-i intreaba nimeni, si chiar daca i-ar intreba, n-ar putea raspunde in cuvinte omenesti.