un pustiu, o oprire in timp care mananca timp, o lipsa de viitor si de trecut care se casca in gol, ca o prapastie ametitoare
in toate astea, ceva sta pe loc fara clintire si arde neintrerupt pentru sufletele noastre
mișcă-te cu trezvie,
ceea ce la început pare un loc strâmt,
îngrădit prin porunci,
devine prin dragoste un mod de a-ntrupa
pe Cel în Care libertatea ia chip,
afând nu prin curgere, ci prin transformare
infinit spațiu de mișcare în icoana ființei.
desprinderea de patimi alungă greața,
gustă și vezi că e bun Trupul
în care păcatul n-are parte.
corpul se ghemuiește în chip,
ca un copil ce-mpinge în burta mamei
și, ieșind, e pălmuit,
să-și umple plămânii.
durerea-i un dinte de lapte,
muzica, o nostalgie interminabilă
a stării față către față
ce ne face frumoși.
Sursa : Florin Caragiu