Rafail Noica: "Noi, ortodocsii, ne iubim inainte sa ne cunoastem"

.... Căci iubirea în Domnul este duioasă

Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulţi ani, am fost entuziasmat de căldura cu care am fost primiţi de călugări. Ce primitori erau! Ce înţelegători! Şi i-am spus unui călugăr: “Oriunde aş intra aici, în mănăstire şi schituri, pe oricine aş vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie.” Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: “Noi, ortodocşii, ne iubim înainte să ne cunoaştem.” Şi am înţeles că este adevărat cuvântul lui. Esenţial ne cunoaştem, mai ales cei care trăim cu rugăciunea.

Zice Domnul că nu este o poruncă mai mare decât aceasta de a iubi pe Dumnezeu, şi pe aproapele. Păstrarea dragostei, însă, trece prin multe greutăţi, care ne oţelesc duhovniceşte. Ne oţelesc într-un fel foarte curios, paradoxal. Ajungem nu să ne simţim puternici, ci, atunci când suntem slabi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci suntem puternici. Suntem puternici pentru că atunci ne smerim şi atunci înţelegem pe aproapele şi se poate naşte în sufletul nostru duioşie faţă de aproapele. Căci iubirea în Domnul este duioasă. Şi atunci, în smerenia şi duioşia de care vorbeam, poate lucra nu înverşunarea omului, ci asceza noastră; atunci lucrează în om harul lui Dumnezeu.

_____________

Rafail Noica

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2014/01/11/noi-ortodocsii-ne-iubim-inainte-sa-ne-cunoastem/

Arsenie Boca: “Nu exista re-incarnare"

Hm… ! Odata, credeam in re-incarnare. Credeam si in Dumnezeu – si nu oricum, ci pt. c-am fost atinsa de aripa mangaietorului Duh Sfant… - si, fiind fara sprijin, adica fara duhovnic, credeam in acelasi timp si ca viata asta a mea, atata cata e, se va repeta dupa ce mor, ca sa traiasca mai bine, adica sa desavarseasca ceea ce acum n-a fost in stare. Sa invete, sa “faca mai bine”…

ca, ziceam eu, omului i-a fost data capacitatea de-a invata pentru a face “mai bine”, caci cine-i omul care doreste sa faca rau … ? nimeni, omul se naste cu buna-voire, cu buna-vointa de a fi bun, si nu vrea sa faca rau, asta spune parintele Rafail Noica.
dar, cand tu nu poti sa folosesti buna-voire si invatarea, din cauze de care nu poti fi facut responsabil intr-o singura viata, de ex., daca esti idiotizat si “furat” de vrajile lumii (... cine poate de ex. sa reziste unei tehnologii cum e media de astazi, care duce un adevarat razboi impotriva subconstientului omenesc – si sa ramana intreg, ne-ranit … ne-jefuit …), atunci, nu meriti a doua sansa ... ? 

…bun. Si apoi, dupa ce m-am intors (inca odata) la Dumnezeu, am inteles (printre multe altele), ca nu se poate decat asa: sa traiesti si sa mori o singura data.

Pt. ca Dumnezeu te iubeste cu o iubire atat de mare cat e vesnicia: numai cine a simtit pe pielea lui acest lucru, poate sa inteleaga.

Cat e cerul de inalt si de nemarginit e iubirea lui Dumnezeu pentru tine. Cat e vesnicia de mare si de adanca. E iubirea Lui pentru un singur Om.

Si-atunci, iubirea ta pentru alt om, sau pentru alta fiinta, nu poate fi mai mica. Cum e sa iubesti pe cineva “cat o vesnicie” de mult … sau “cat toata vesnicia”….

For ever, pentru tot-deauna, pentru cat e de mare cerul si pamantul….Asta e minunea trairii “o singura data” …

Iubirea asta nu se poate “invata” de 2 ori…

Si, daca mai ai timp (timpul e un dar care poate sa nu-ti mai ajunga "pana la sfarsit"...) iti dai seama ca orice tehnologie si orice vraja a lumii are un sfarsit - dar Iubirea lui Dumnezeu nu are 

______________ 

Arsenie Boca: “Nu exista re-incarnare, fiecare om e dator cu o singura moarte”.

Progresismul: ... De ce ? PENTRU CA POT !

Ioan Ianolide - Progresismul*

Am descoperit foarte tarziu ca ma traieste o "idee"gresita si ca eu nu-mi dadeam seama;
bineinteles, mi-am dat seama de asta cautandu-l pe Dumnezeu; altfel n-as fi stiut.
bineinteles, este o idee in care traieste toata lumea asta, in care respira, mananca si doarme. deci era imposibil sa nu ma traisaca si pe mine; Ioan Ianolide spune ca pana si oamenii bisericii o traiesc fara sa-si dea seama.

Cautandu-L pe Dumnezeu , am ajuns insa intr-un moment in care nu mai puteam sa-l caut pe Dumnezeu. Si-atunci m-am rastit la mine (cum ...?! nu poti ?! Tu poti orice !), si nici asa n-a mers, apoi, m-am deprimat (nu-s buna de nimic), apoi mi-am dat seama ca toata greutatea mea venea din faptul ca credeam cu tot sufletul "ca eu pot"...  Eu pot orice....


...credeam sincer in asta. era un fel de putere a mea. in final, nici nu-i rau sa crezi "in tine", asa ni se spune la televizor sa faci, ca sa supravietuiesti:  daca tu nu crezi "in tine", daca nu crezi ca "tu poti", atunci cine sa "poata" pentru tine ....?
(nici nu-i rau pentru secole de victimizare si de neputinta "in fata sortii crude". dar care-i diferenta intre neputinta si smerenie ? ... intreaba Parintele Arsenie Boca... )


Atotputernicul "eu pot" nu ma lasa insa sa vin in fata lui Dumnezeu.
"Atotputernicul eu" nu i se poate inchina lui Dumnezeu....
"Eu-ul plin de putere" nu i se poate inchina lui Dumnezeu, pentru ca puterea adunata in el nu-i puterea lumii lui Dumnezeu, este puterea adunata din lumea aceasta.

Am incercat sa inteleg de unde vine, totusi, fascinatia pentru "eu pot"; "eu pot" vine de la "eu pot sa fac astfel incat sa ocolesc durerea". sa scad durerea. sa o fac sa nu existe. Eu pot asta.

Durerea

... dar, atunci ... de unde-atata durere...? Daca "eu pot", de unde-atata spaima, de unde-atata deprimare, deznadejde, cadere, de ce traim cu pastile, cu televizorul, cu internetul, sau cu paharul, sau...

Nu-i de mirare ca exista atata durere in vremurile din urma: niciodata ca pana acum, in ultimii 100 de ani (de la inventarea mj. de comunicare in masa), subconstientul (si chiar inconstientul) oamenilor n-a fost mai expus: mai ademenit sa iasa la suprafata, mai ridicat in slavi, mai lovit, mai mangaiat, mai vulnerabilizat, mai traumatizat,mai "entuziasmat", mai "eliberat", mai... im-puternicit....

Puterea noastra sta in slabiciunea noastra, si slabiciunea noastra se transforma in puterea noastra

Subconstientul vine de 100 de ani la suprafata, cu durerile tuturor, ca o maree. Si-atunci apare si "cel" care vrea sa-ti aline durerea... pentru ca poate...
Si-apoi, te-nvata sa faci chiar tu asta, pentru ca-ti da "putere"... asupra durerii ....
si-n final, ajungi sa traiesti doar pentru a-ti procura o astfel de "putere", sub o forma sau alta ...


... dar: "nu va temeti", spunea Parintele Arsenie Boca, "asta va fi burta lor moale"

_________________________
Ioan Ianolide - Progresismul*
http://ioanianolide.wordpress.com/2013/03/13/era-tehnologica-si-vitelul-de-aur/

Progresism. "Isme". IDEOLOGII

"Idealul este o fiinta vie" - Parintele Arsenie Boca

poate ca idealul este cu totul altceva decat idelologia, dar eu am crezut o mare bucata de timp din viata mea intr-o "ideologie": progresismul.
credeam, eram crestina (un fel de crestina "odata cu revolutia" din 1989...), si nu gasisem niciun parinte duhovnic care sa ma ajute. odata, unul m-a si alungat cu furie, si-atunci, am avut de ales intre a-mi pastra credinta sau a nu o pastra. am ales s-o pastrez, dar sa fac "dupa capul meu"...

am facut si eu ce credeam mai bun. am uitat de rugaciune. am ramas sa cred in "bine", sub orice forma a lui. credeam ca omul se poate face mai bun, ergo, lupta pentru "bine" merita efortul vietii asteia
rodul bun al acestei lupte, trebuia sa fie castigul pe care-l trasmite fiecare om mai departe altor generatii (din neamul lui) si oamenilor tuturor.

lasand laoparte cata mandrie contine gandul asta (esti tu ala ales care poti sa te faci mai bun - nu, nu sunt, dar incerc, ce altceva mai bun sa fac in viata asta a mea... ?!), eu am crezut si am trait conform acestui ideal. nu-i rau, totusi, pt. ca la final nu pot sa spun prea multe lucruri rele despre mine - in relatie cu ceilalti

numai ca, problema cu idealul asta e ca nu e si suficient. adica : nu-ti ajunge ca sa-l iei cu tine si sa treci cu el in lumea cealalta. lucrurile bune pe care le faci (sau le descoperi), nu pot mantui pe nimeni -

let alone pe tine insuti.

abia daca schimba cu o centima fata lumii. poate -  nu stiu - poate ca e bine sa faci chiar si atat - daca nu poti altfel - dar cred ca nu ele aduc mantuirea si pacea adevarata

mantuirea si pacea mea in fata lui Dumnezeu sunt lucruri exclusiv personale; la fel de personale ca si moartea.
mantuirea si pacea nu le poti face decat pentru tine insuti si prin tine insuti.


nu prin altii; nu prin fapte bune; nu prin intermediari


poate - poate - poate ca singurul lucru pe care-l poti lua cu tine este iubirea. pentru ca iubirea de bine te-a facut sa alegi pana si aceasta faramitura de ideal: "sa faci binele" ....