Cresterea copiilor: OBEDIENTA, Supunerea [ Submission ]

Note

Am observat cu multa tristete cat de raspandita este cultura obedientei in cresterea copiilor.... 

Nu, nici macar in visele lor cele mai rele parintii n-ar crede ca-i pregatesc pe copiii lor pentru a fi niste sclavi supusi.... nu.... Dar... in realitate, ne-observandu-le nevoile din timpul cresterii, neglijandu-i, impingandu-i pana la limita la care, din disperare, sa impuna ei (prin orice mijloace) sa li se acorde atentie, ajung sa faca din ei niste mici tirani, dependenti de putere.

Copiii se invata cu placerea de-a-si exercita puterea asupra celor care cedeaza primii (submission) - adica asupra parintilor... Caci, cine in viata lor cedeaza primii, daca nu parintii.... Pana cand, in viata acestor mici control junkies intervin, unul dupa altul, personaje la fel de mici - dar cu muult mai puternice ca ei – pe care nu pot sa le supuna, si atunci, fug din fata provocarii si se refugiaza....  nu oriunde, ci, chiar langa cei al caror control il au cu certitudine, adica parintii...

Invatand prin asta ca siguranta si protectia se obtin doar de la cei pe care-i supui ….deci de la cei asupra carora poti sa-ti exerciti puterea.

Ce se intampla foarte repede ? Se intampla ca nu poti sa supui PE TOATA LUMEA. Incearca, copilul, iar atunci cand nu poate, devine supus in fata celui tare, pur si simplu pentru ca asta a vazut el la parintii lui, cand el era cei care-i supunea … Copilul copiaza atitudinile vazute la parinti, nu sfaturile lor. Atitudinea parintelui e cea pe care copilul o percepe inainte sa inteleaga cuvinte, o copiaza si va ramane cu ea mult timp in viata.  

Urmeaza apoi invatatorul ultim al copilului, calculatorul, cel mai tare - dar ultimul, pentru ca dupa el nu mai urmeaza nimeni - care-i da putere copilului … apoi, i-o retrage… si, din nou asa, intr-un ciclu morbid care creaza dependenta pentru ca se bazeaza pe putere/control - si lipsirea de putere .... 
Calculatorul: mai intai, supus - apoi stapan asupra copilului.

O dualitate care se instaleaza foarte usor, care-i va scinda sufletul copilului si-l va transforma in ceea ce nimeni nu-si doreste: in strare de obedienta fata de cel care-i furnizeaza putere (calculatorul).
Tehnicile prin care ajungem sa fim dependenti de ceva copiaza mult din copilaria noastra; asa se vede de ce nevoia de incredere a copilului e atat de mare. Un copil caruia i se da atentie si este iubit in toata copilaria lui, in toate fazele ei de dezvoltare, este un copil senin: nicio dependenta si nicio legatura oricat de complicata a lumii acesteia nu-i va lua aceasta curatenie a sufletului pe care o da incredintarea ca te stii iubit. Si inteles, pana la capat.  

Se mai intampla si invers, ca parintii sa lase copilul sa-si planga necazul pana nu mai poate (i se zice cry-it-out la nebunia asta), ca sa nici nu mai astepte ceva vreodata, de la ei. Sa fie, chipurile, "independent". Iar copilul nu mai asteapta nimic, intr-adevar, pana in momentul in care isi da seama ca "si el singur poate". Si atunci, se-ntampla nebunia: "va putea" o gramada de lucruri, pe care niciodata nu le va impartasi cu parintii, pentru ca, nu-i asa, parintii i-au transmis de mult mesajul: descurca-te singur !

SOLUTIA

Daca atentia si increderea mea sunt lucrurile pe care le doreste copilul - nu sa ma controleze, sa ma aiba la degetul lui mic - atunci sa le obtin, sa le invat, sa le caut – chiar daca nu stiu inca unde le gasesc. Sa ma intreb, daca le-am pierdut: unde le-am pierdut – si de ce ? Daca copilul meu nu e inconjurat de atentie si incredere adevarata, vie, sanse mari sunt ca sa le caute acolo unde nu sunt. Si, sa ramana vesnic fara ele.