Am inteles de ceva timp ca Dumnezeu savarseste "plinirea" lucrurilor. Parintele Galeriu spunea sa fim atenti la rugaciunea de curatire "Imparate ceresc", sa spunem : "care pe toate le plinesti". Da, un arhaism, dar e atat de dulce. In lumea de azi in care ratiunea sparge si farama relitatea in mii de cioburi - ca sa o cunoasca - realitatea de sus, cea adevarata, vine sa plineasca, sa dea un sens, sa adune resturile faramate ale vietii noastre.
Mitropolitul Bartolomeu Anania spune undeva, ca:
Trebuie, însă, să înțelegem că, în sine,
credința omului nu este niciodată suficientă în fața
lui Dumnezeu. Eu v-am vorbit de rugăciune, de puterea credinței, dar să știți
un lucru: omenește, noi suntem limitați. Întotdeauna,
între ceea ce putem noi
să realizăm și deplinătate, rămâne un gol, iar acest gol este umplut
de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență,
pentru că trebuie neapărat
să ajungi la plinire, se numește har.
Mitropolit Bartolomeu Anania
Simbolul Pastelui este oul; el este rotund - deci implinit - intr-un fel al lui, ciudat: e de fapt un rotund caruia ii lipseste mereu ceva.
Acoperirea este ceea ce-i lipseste, imbratisarea dragostei dumnezeiesti, care vine sa ne stranga pe toti la pieptul ei, asa cum isi strange gaina puii. Imbratisarea dragostei dumnzeiesti vine cu noi, cu fiecare, la nasterea noastra. ESTE cu noi, rotunda si plina de sens, dar nu se arata ochiului. Apoi, ni se daruieste din nou, in fiecare an, dupa ce ne curatam de faramarea sufletului nostru (prin post si metanoia). Ni se da ea, vine ea catre noi - noi nu o putem savarsi.
"Taina se deschide prin taina"- Ieromonah Ghelasie Gheorghe.
