Un altfel de dor dupa Dumnezeu

An Arabic Christmas Carol (Byzantine Hymn of the Nativity)

Instead of this, he made me feel / The hidden evils of my heart,

Prayer Answered by Crosses 

By John Newton

I asked the Lord that I might grow 

In faith and love and every grace, 

Might more of his salvation know, 

And seek more earnestly his face.

’Twas he who taught me thus to pray; 

And he, I trust, has answered prayer; 

But it has been in such a way 

As almost drove me to despair.

I hoped that, in some favoured hour, 

At once he’d answer my request, 

And by his love’s constraining power 

Subdue my sins, and give me rest.

Instead of this, he made me feel 

The hidden evils of my heart, 

And let the angry powers of hell 

Assault my soul in every part.

Yea, more, with his own hand he seemed
Intent to aggravate my woe, 

Crossed all the fair designs I schemed, 

Blasted my gourds, and laid me low.

Lord, why is this? I trembling cried; 

Wilt thou pursue this worm to death? 

This is the way, the Lord replied
I answer prayer for grace and faith.

These inward trials I now employ 

From self and pride to set thee free,
And break thy schemes of earthly joy, 

That thou may’st seek thy all in me.

This hymn was written as a testament to a difficult time in John Newton's life. He and his friend William Cowper had embarked on a project that was to become the Olney Hymns Collection, but not long into the project, Cowper went insane. Newton wrote that it seemed as though God was going out of his way to make life difficult for him, then realized that even through adversity, God continues to work.

Omul.

Omul modern nu mai moare, el doar se strica.
ca o masina, isi strica o roata, o inlocuieste.
ca fructele tinute de supermarket-uri de la o toamna la alta.
Se strica mana, sau piciorul, sau functia unui organ, sau.
dar, pe dinafara, omul e tot mereu acelasi, tanar si frumos. El, ca intreg, ramane acelasi.

moartea e o transformare, o trecere.
numai crestinii stiu sa se transforme.

odata cu fiecare post, fiecare crestin regreseaza dramatic, pana la varsta de o luna, de doua luni, cere dragostea mamei si a tatalui si intelege ca de fapt cere pe Dumnezeu in forma unui om, trece mai departe, greseste, se ridica, se spala, se transforma, se murdareste, se uda, se umple de noroi, se lasa ridicat de mana Tatalui sigurul care poate sa puna la loc ceea ce oamenii, mana si tatal tau, au luat definitiv, singurul care poate sa creeze lumina din ce nu este, sa-ti aduca lumina in tine, acolo, in intunericul si umbra mortii care te-au cuprins.

omul modern nu iubeste si nu nu iarta lumea din care pleaca.
...

cine a cazut si e crestin, nu stie sa se ridice - se lasa ridicat.

invata - daca mama si tatal lui i-au furat aceasta iubire - sa-si lase capul impovarat pe umarul lui Dumnezeu,
sa se lase ridicat,
iubit si inviat de Dumnezeu,

chiar si in moarte.

Ladislav Zaborsky

"N-aţi văzut pe dragul sufletului meu?” (Cântarea Cântărilor 3,3)

Sursa



Autor : MARIUS IORDACHIOAIA

Eram foarte tânăr şi destul de disperat, când m-am dus la o conferinţă a unui cunoscut profesor de teologie. La sfârşit s-au trimis bileţele cu întrebări. A citit cu voce tare, plăcut impresionat, rugămintea copilărească pe care i-am adresat-o: Vorbiţi-ne un minut doar ca un om care Îl iubeşte pe Iisus… Pe chip i-a înflorit un zâmbet care m-a făcut să-mi dau seama cum arăta adolescent. Apoi, fără un cuvânt, şi-a scos ochelarii, i-a aşezat încet pe masă şi s-a lăsat, suspinând adânc, pe speteaza scaunului. După vreo zece secunde în care l-am privit bronzându-se la lumina propriului surâs, detaşat ca un prunc adormit la sânul mamei, parcă un duh rău i-a adus aminte că e profesor: cu gesturi bruşte, aproape speriate, a revenit la morga universitară, spunând apăsat, sentenţios, cu ochelarii bine înfipţi pe nas, că pe Dumnezeu Îl iubesc doar cei care Îi împlinesc poruncile. După happeningul acela uluitor, de o emoţionantă candoare, care îmi revelase odihna unui suflet în dragostea lui Hristos, citatul din Scriptură a venit, sec, dureros şi frustrant ca un pumn în plex.

La sfârşitul acelei conferinţe, cu excepţia relatată, am rămas cu impresia că creştinismul e o chestie foarte-foarte deşteaptă, că accesul la mântuire presupune o îndelungă specializare. Iar sufletul meu murea, n-aveam timp. Pe masa conferenţiarului, între el şi public, trona o carte uriaşă, un studiu de ultimă oră de vreo 2000 de pagini, în engleză, despre Învierea lui Hristos. Semăna cu o lespede de mormânt.

Poate cu această impresie sumbră aş fi rămas dacă n-aş fi dat în Evanghelii peste nişte femei, care mereu şi pretutindeni dau buzna, fără nici o acreditare ştiinţifică, căutându-L pe Iisus: până şi în mormânt.Şi în vreme ce specialiştii şi publicul lor consumator de informaţii, rămân pururi însetaţi de pietre şi giulgiuri, transformând până la urmă creştinismul într-un muzeu al Învierii, această ceată de mironosiţe, ca un pâlc de fecioare descinzând direct din Cântarea Cântărilor, Îl caută pretutindeni pe Bărbatul vieţii lor.

Specialiştii pot trăi şi fără Hristos: le ajung studiile despre El… Dar tinerii de azi, ca şi mironosiţele din Evanghelie, nu: fără El, goana nebunească a inimilor se accelerează până devine autodistructivă. Până dumnezeiasca sete de dragoste şi de viaţă adevărată pe care a pus-o Dumnezeu în ei ajunge să-i dezintegreze prin baruri, bordeluri, cluburi şi plantaţii de căpşuni.

Cred că Maria Magdalena, alergând prin cimitir, dând năvală în mormântul lui Iisus şi vorbind cu îngerul cel înfricoşător, a fost adevărata mea profesoară de Noul Testament: cea care m-a învăţat să dau, fără teamă, ca răspuns la Întruparea dragostei dumnezeieşti, toată iubirea omenească din mine. Ea, cea din care Iisus scosese şapte draci, mi-a dat curajul să înfrunt glasurile propriilor demoni şi să NU fac din multele mele păcate, pretextul depărtării de Hristos, ci dimpotrivă, motivul cel mai puternic de a mă atinge de El.

Privind-o pe Maria Magdalena alergând prin Evanghelii după Iisus, câţi (câte) dintre noi ne simţim inima tresărind, ca o mare curvă ce aude de existenţa unui Bărbat a Cărui atingere nu naşte vină? „O, de mi-ai fi fost Tu fratele meu şi să fi supt la sânul mamei mele, atunci pe uliţă de te-ntâlneam, cu drag prelung te sărutam şi nimeni nu-ndrăznea osândei să mă dea!” (Cânt. Cânt. 8,1) Că Dumnezeu, întrupându-Se, tocmai Acesta S-a făcut şi că dându-ne Trupul Lui în Potir tocmai acestui dor i-a răspuns, mărturisesc prin nevoinţele lor toate sfintele femei ale Bisericii.

Mironosiţele Îl căutau pe Iisus, nu Învierea. Şi dacă L-ar fi găsit mort, Maria ar fi făcut aceleaşi gesturi ca atunci când L-a aflat viu: s-ar fi aruncat spre El să-L atingă, să-I spele picioarele cu lacrimi şi să I le ungă ca unui mire. Căci Hristos trezeşte în suflete o dragoste mai tare ca moartea. În inimile care I S-au dăruit nu mai există moarte, căci cine Îl caută pe El găseşte Învierea…

Poate în unii dintre tinerii care vor auzi sau citi Evanghelia de azi, se va trezi dorinţa de a-L căuta şi ei pe Hristos. Dar odată ajunşi în „mormântul” unui creştinism golit de iubire şi umplut cu informaţii, tot mai sărac în îndrăgostiţi şi tot mai bogat în specialişti, îi rog din inimă să nu se descurajeze; ci, dimpotrivă, să alerge pe urmele mironosiţelor, în adâncul lui. Până se vor atinge de dragostea lui Hristos.

Autor: MARIUS IORDĂCHIOAIA

Sa-mi aduc mereu aminte: deznadejdea vine de la "eu fac. eu pot"

Si nu in primul rand de la "fac si pot" ci de la "eu".

Mary consoles Eve

Sr. Grace Remington © 2005 Sisters of the Mississippi Abbey

O Eve!
My mother, my daughter, life-giving Eve,
Do not be ashamed, do not grieve.
The former things have passed away,
Our God has brought us to a New Day.
See, I am with Child,
Through whom all will be reconciled.
O Eve! My sister, my friend,
We will rejoice together
Forever
Life without end.

 - Sr. Columba Guare © 2005 Sisters of the Mississippi Abbey

 Sursa

Stresul toxic la copii si Maicuta Domnului

In cresterea copiilor, stresul nu este un lucru de evitat. Copilul trebuie sa invete sa suporte o absenta sau lipsa de protectie pentru o perioada limitata de timp, sau ne-satisfacerea pe loc a unei dorinte crude, intolerabil de puternice, cum ar fi dorinta de a ajunge la un obiect atunci cand nu stii sa te tarasti pana la el, sau dorinta de a adormi atunci cand simti nevoia acuta de somn - si nu poti.
Stresul de acest tip im-puterniceste copiii, ii fortifica si ii ajuta sa se maturizeze - insa, numai atat timp cat ei au certitudinea ca sunt insotiti, ca au ajutorul alaturi de ei tot timpul - si aici tot timpul inseamna, statistic, 99% din cazuri.
Cand ajung sa aiba certitudinea ca nu au ajutor, oricat de mult l-ar cere, ei nu-l mai cer.

Daca insa, in stres fiind, inca striga dupa ajutor si nu-l primesc, atunci intra in starea de hyper-vigilenta, de stres continuu, cronic, extrem de periculoasa, pentru ca duce la acumularea de cortizon in organism, iar ei nu au puterea de a-l elimina fara ajutor. Starea de hyper-vigilenta devine una continua, stresul cronic se instaleaza si copilul incepe sa-si construiasca obisnuinte si rutine proprii pentru a se salva si de a obtine ajutor: crize continue, urlete fara motiv, lipsa somnului - in general pierderea obisnuintelor de a se odihni in ceva.

Cine are grija de un astfel de copil, trebuie sa fie capabil sa preia starea aceasta de otravire cu cortizon, hyper-vigilenta, si sa o poarte in locul lui. Copilul trebuie sa vada in acel om hotararea de a face orice - dar absolut orice - pentru a-l salva si a-i oferi linistea. Abia atunci se linisteste.

Numai ca omul care preia asupra lui aceasta stare, plateste un pret foarte mare, fizic si emotional. De aceea, e bine sa ceara ajutorul Maicutei Domnului - nu doar o data, de doua ori, ci la fiecare pas, oricand si oriunde, folosind orice mijloc care-i linisteste si odihneste sufletul (Paraclisul Maicutei Domnului, rugaciuni - orice).
Ajutorul care va veni - va veni pentru amandoi: si pentru om si pentru sufletul de copil.

daca : "la inceput a fost iubirea"

"Iubirea nu invidiaza, nu se mandreste, fiindca bunatatile celuilalt le considera ca fiind ale ei".

Sf. Ioan Gura de Aur

ecuatia Ortodoxiei

Marius Iordachioaia

 ecuația Ortodoxiei

cât adevăr, atâta umilință.
și câtă umilință, atâta rugăciune.
câtă rugăciune, atâta credință.
și câtă credință, atâta minune....

Invierea Iubirii noastre

…   Hristos a rămas de-a pururi Veşnicul îndrăgostit:

mai iubitor decât orice prieten,

mai drept decât orice stăpân,

mai mângâietor decât orice tată,

mai întru noi decât orice mădular al nostru,

mai de trebuinţă nouă decât chiar inima noastră“  –  Sfântul Simeon Noul Teolog

Sursa: Jurnaldemigrant

Calea Luminii

Al vostru părinte rugător şi frate împreună lucrător în via Bisericii şi a Neamului,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Numele Tău în inima mea și numele meu în inima Ta, Doamne

Marius Iordachioaia

purtătorii de Cuvânt

la început
telefonul transmitea
cuvintele oamenilor...

apoi oamenii
au început să transmită
ce au de zis
telefoanele...

azi
telefoanele conversează între ele
doar ca să curățe vorbirea
de tot ce e
omenesc.... purificarea răului se face
prin depersonalizare.....

cu fiecare zi ce trece
a fi uman e din ce în ce mai mult
o boală.... sau un delict penal tot mai grav....
oamenii devin mașini sau dispar
în pușcăriile fără ziduri ale
însingurării......
dar toți cei care au murit refuzând
dezumanizarea
sunt mai vii
decât cei care au devenit
mașini.... din ce în ce
mai vii....

dar,
iubiții mei prieteni în Hristos!
frați și surori întru Om!
de două mii de ani Biserica
adună în sine
praful de pușcă al suferinței umane
pregătind explozia
cele-i de-a doua Veniri...

n-auziți
în liturghia noastră
cum sfârâie tot mai tare
tot mai aproape de lume
fitilul aprins?

Doamne Iisuse Hristoase
vindecă-ne inimile de surzenia aceasta
care ne ia bucuria
de a fi creștini!
vindecă-ne de surzenia care
ne împiedică să auzim
cum se apropie ziua
când
durerile nașterii Împărăției din lume
se vor sfârși...

Numele Tău în inima mea
și numele meu în inima Ta, Doamne,
aici, în adâncul iadului,
mă fac să-mi ascult pulsul
ca pe ticăitul unei iminente și cosmice
explozii

de bucurie....

A uitat. Nu mai cere

Marius Iordachioaia :

Extaz

paraliticul a uitat să se ridice...

orbul nu mai cere să vadă....

când trece Iisus 

prin inimi și-adie

din ele 

miros de livadă.....

To all the beautiful Young Mothers of today's Romania: bucurie si plecaciune adanca pentru ceea ce faceti!

... pentru ceea ce sunteti si pentru minunea dragostei cu care va cresteti voi copii, trimisi de Dumnezeu - noua, tuturor de fapt - si pentru parintii vostri rataciti prin comunism, pe care voi astazi ii aduceti la Dumnezeu

Fotografii: Liturghie săvârșită de IPS Mitropolit Teofan la Secția Pașcanu de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi

Sensul

Imaginea: o carte a lui Siluana, "Scrisori pentru parinti". Undeva, o fata scria cum a ajuns sa vada toata durerea pe care a suferit-o sufletul ei de copil mic si cum s-a prabusit atunci intr-un fotoliu, plangand, nestiind ce sa mai faca cu viata ei faramata, de unde s-o stranga, cum s-o-nteleaga, ne-mai stiind nimic. O singura idee ii striga in suflet: exista un Sens! trebuie sa existe Un sens !

Plinirea (lucrurilor). Sensul

Am inteles de ceva timp ca Dumnezeu savarseste "plinirea" lucrurilor. Parintele Galeriu spunea sa fim atenti la rugaciunea de curatire "Imparate ceresc", sa spunem : "care pe toate le plinesti". Da, un arhaism, dar e atat de dulce. In lumea de azi in care ratiunea sparge si farama relitatea in mii de cioburi - ca sa o cunoasca - realitatea de sus, cea adevarata, vine sa plineasca, sa dea un sens, sa adune resturile faramate ale vietii noastre.

Mitropolitul Bartolomeu Anania spune undeva, ca:

Trebuie, însă, să înțelegem că, în sine, credința omului nu este niciodată suficientă în fața lui Dumnezeu. Eu v-am vorbit de rugăciune, de puterea credinței, dar să știți un lucru: omenește, noi suntem limitați. Întotdeauna, între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate, rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har.

Mitropolit Bartolomeu Anania

Simbolul Pastelui este oul; el este rotund - deci implinit - intr-un fel al lui, ciudat: e de fapt un rotund caruia ii lipseste mereu ceva.
Acoperirea este ceea ce-i lipseste, imbratisarea dragostei dumnezeiesti, care vine sa ne stranga pe toti la pieptul ei, asa cum isi strange gaina puii. Imbratisarea dragostei dumnzeiesti vine cu noi, cu fiecare, la nasterea noastra. ESTE cu noi, rotunda si plina de sens, dar nu se arata ochiului. Apoi, ni se daruieste din nou, in fiecare an, dupa ce ne curatam de faramarea sufletului nostru (prin post si metanoia). Ni se da ea, vine ea catre noi - noi nu o putem savarsi.


"Taina se deschide prin taina"- Ieromonah Ghelasie Gheorghe.