Arsenie Boca: “Nu exista re-incarnare"

Hm… ! Odata, credeam in re-incarnare. Credeam si in Dumnezeu – si nu oricum, ci pt. c-am fost atinsa de aripa mangaietorului Duh Sfant… - si, fiind fara sprijin, adica fara duhovnic, credeam in acelasi timp si ca viata asta a mea, atata cata e, se va repeta dupa ce mor, ca sa traiasca mai bine, adica sa desavarseasca ceea ce acum n-a fost in stare. Sa invete, sa “faca mai bine”…

ca, ziceam eu, omului i-a fost data capacitatea de-a invata pentru a face “mai bine”, caci cine-i omul care doreste sa faca rau … ? nimeni, omul se naste cu buna-voire, cu buna-vointa de a fi bun, si nu vrea sa faca rau, asta spune parintele Rafail Noica.
dar, cand tu nu poti sa folosesti buna-voire si invatarea, din cauze de care nu poti fi facut responsabil intr-o singura viata, de ex., daca esti idiotizat si “furat” de vrajile lumii (... cine poate de ex. sa reziste unei tehnologii cum e media de astazi, care duce un adevarat razboi impotriva subconstientului omenesc – si sa ramana intreg, ne-ranit … ne-jefuit …), atunci, nu meriti a doua sansa ... ? 

…bun. Si apoi, dupa ce m-am intors (inca odata) la Dumnezeu, am inteles (printre multe altele), ca nu se poate decat asa: sa traiesti si sa mori o singura data.

Pt. ca Dumnezeu te iubeste cu o iubire atat de mare cat e vesnicia: numai cine a simtit pe pielea lui acest lucru, poate sa inteleaga.

Cat e cerul de inalt si de nemarginit e iubirea lui Dumnezeu pentru tine. Cat e vesnicia de mare si de adanca. E iubirea Lui pentru un singur Om.

Si-atunci, iubirea ta pentru alt om, sau pentru alta fiinta, nu poate fi mai mica. Cum e sa iubesti pe cineva “cat o vesnicie” de mult … sau “cat toata vesnicia”….

For ever, pentru tot-deauna, pentru cat e de mare cerul si pamantul….Asta e minunea trairii “o singura data” …

Iubirea asta nu se poate “invata” de 2 ori…

Si, daca mai ai timp (timpul e un dar care poate sa nu-ti mai ajunga "pana la sfarsit"...) iti dai seama ca orice tehnologie si orice vraja a lumii are un sfarsit - dar Iubirea lui Dumnezeu nu are 

______________ 

Arsenie Boca: “Nu exista re-incarnare, fiecare om e dator cu o singura moarte”.

Progresismul: ... De ce ? PENTRU CA POT !

Ioan Ianolide - Progresismul*

Am descoperit foarte tarziu ca ma traieste o "idee"gresita si ca eu nu-mi dadeam seama;
bineinteles, mi-am dat seama de asta cautandu-l pe Dumnezeu; altfel n-as fi stiut.
bineinteles, este o idee in care traieste toata lumea asta, in care respira, mananca si doarme. deci era imposibil sa nu ma traisaca si pe mine; Ioan Ianolide spune ca pana si oamenii bisericii o traiesc fara sa-si dea seama.

Cautandu-L pe Dumnezeu , am ajuns insa intr-un moment in care nu mai puteam sa-l caut pe Dumnezeu. Si-atunci m-am rastit la mine (cum ...?! nu poti ?! Tu poti orice !), si nici asa n-a mers, apoi, m-am deprimat (nu-s buna de nimic), apoi mi-am dat seama ca toata greutatea mea venea din faptul ca credeam cu tot sufletul "ca eu pot"...  Eu pot orice....


...credeam sincer in asta. era un fel de putere a mea. in final, nici nu-i rau sa crezi "in tine", asa ni se spune la televizor sa faci, ca sa supravietuiesti:  daca tu nu crezi "in tine", daca nu crezi ca "tu poti", atunci cine sa "poata" pentru tine ....?
(nici nu-i rau pentru secole de victimizare si de neputinta "in fata sortii crude". dar care-i diferenta intre neputinta si smerenie ? ... intreaba Parintele Arsenie Boca... )


Atotputernicul "eu pot" nu ma lasa insa sa vin in fata lui Dumnezeu.
"Atotputernicul eu" nu i se poate inchina lui Dumnezeu....
"Eu-ul plin de putere" nu i se poate inchina lui Dumnezeu, pentru ca puterea adunata in el nu-i puterea lumii lui Dumnezeu, este puterea adunata din lumea aceasta.

Am incercat sa inteleg de unde vine, totusi, fascinatia pentru "eu pot"; "eu pot" vine de la "eu pot sa fac astfel incat sa ocolesc durerea". sa scad durerea. sa o fac sa nu existe. Eu pot asta.

Durerea

... dar, atunci ... de unde-atata durere...? Daca "eu pot", de unde-atata spaima, de unde-atata deprimare, deznadejde, cadere, de ce traim cu pastile, cu televizorul, cu internetul, sau cu paharul, sau...

Nu-i de mirare ca exista atata durere in vremurile din urma: niciodata ca pana acum, in ultimii 100 de ani (de la inventarea mj. de comunicare in masa), subconstientul (si chiar inconstientul) oamenilor n-a fost mai expus: mai ademenit sa iasa la suprafata, mai ridicat in slavi, mai lovit, mai mangaiat, mai vulnerabilizat, mai traumatizat,mai "entuziasmat", mai "eliberat", mai... im-puternicit....

Puterea noastra sta in slabiciunea noastra, si slabiciunea noastra se transforma in puterea noastra

Subconstientul vine de 100 de ani la suprafata, cu durerile tuturor, ca o maree. Si-atunci apare si "cel" care vrea sa-ti aline durerea... pentru ca poate...
Si-apoi, te-nvata sa faci chiar tu asta, pentru ca-ti da "putere"... asupra durerii ....
si-n final, ajungi sa traiesti doar pentru a-ti procura o astfel de "putere", sub o forma sau alta ...


... dar: "nu va temeti", spunea Parintele Arsenie Boca, "asta va fi burta lor moale"

_________________________
Ioan Ianolide - Progresismul*
http://ioanianolide.wordpress.com/2013/03/13/era-tehnologica-si-vitelul-de-aur/

Progresism. "Isme". IDEOLOGII

"Idealul este o fiinta vie" - Parintele Arsenie Boca

poate ca idealul este cu totul altceva decat idelologia, dar eu am crezut o mare bucata de timp din viata mea intr-o "ideologie": progresismul.
credeam, eram crestina (un fel de crestina "odata cu revolutia" din 1989...), si nu gasisem niciun parinte duhovnic care sa ma ajute. odata, unul m-a si alungat cu furie, si-atunci, am avut de ales intre a-mi pastra credinta sau a nu o pastra. am ales s-o pastrez, dar sa fac "dupa capul meu"...

am facut si eu ce credeam mai bun. am uitat de rugaciune. am ramas sa cred in "bine", sub orice forma a lui. credeam ca omul se poate face mai bun, ergo, lupta pentru "bine" merita efortul vietii asteia
rodul bun al acestei lupte, trebuia sa fie castigul pe care-l trasmite fiecare om mai departe altor generatii (din neamul lui) si oamenilor tuturor.

lasand laoparte cata mandrie contine gandul asta (esti tu ala ales care poti sa te faci mai bun - nu, nu sunt, dar incerc, ce altceva mai bun sa fac in viata asta a mea... ?!), eu am crezut si am trait conform acestui ideal. nu-i rau, totusi, pt. ca la final nu pot sa spun prea multe lucruri rele despre mine - in relatie cu ceilalti

numai ca, problema cu idealul asta e ca nu e si suficient. adica : nu-ti ajunge ca sa-l iei cu tine si sa treci cu el in lumea cealalta. lucrurile bune pe care le faci (sau le descoperi), nu pot mantui pe nimeni -

let alone pe tine insuti.

abia daca schimba cu o centima fata lumii. poate -  nu stiu - poate ca e bine sa faci chiar si atat - daca nu poti altfel - dar cred ca nu ele aduc mantuirea si pacea adevarata

mantuirea si pacea mea in fata lui Dumnezeu sunt lucruri exclusiv personale; la fel de personale ca si moartea.
mantuirea si pacea nu le poti face decat pentru tine insuti si prin tine insuti.


nu prin altii; nu prin fapte bune; nu prin intermediari


poate - poate - poate ca singurul lucru pe care-l poti lua cu tine este iubirea. pentru ca iubirea de bine te-a facut sa alegi pana si aceasta faramitura de ideal: "sa faci binele" ....

Multimile. Izbavirea prin multime de oameni

Am citit cu atentie ce spune Parintele Arsenie Boca despre multimi. odata, el insusi a fugit ca sa se apere de multimi - nu in pustiu, ca Arsenie cel mare, ci in lume ...  caci multimile sunt oarbe, si n-au vointa lor proprie.
Apoi, Iisus insusi a fugit de multimi, cand a vazut ce asteptau ele de la El: paine si pesti ... si eliberare de raul identificat si "vazut", care atunci era "stapanirea" (romana).

... pana la urma, tot multimile l-au condamnat pe Iisus, si Iisus n-a putut sa faca nimic impotriva lor ...


Si atunci, de ce credem ca multimile "au dreptate" ... ? sau, de ce vrem ca biserica sa faca ce vor multimile, sa faca bine pt. multimi de oameni, sau sa invete "multimi de oameni"...
poate, e din cauza ca noua ne e frica de multimi, si in special, de multimile care ataca... oameni ... ?


poate, e din cauza ca simtim ca in multimi sta o putere - chiar daca aceasta putere nu e si dreapta ... ? caci pana la urma, puterea din multimi l-a rapus pana si pe Iisus... ?!
si am vrea ca aceasta putere sa fie mereu de partea noastra - si nu impotriva noastra ...?

si, sa zice, daca puterea asta ar fi si "dreapta", si-atunci ar fi justificat sa ma incredintez ei - ar fi ea suficienta ca sa ma mantuiasca pe mine ... sa faca munca asta de mintuire in locul meu ...? asta nu s-ar putea, cu siguranta. iar o multime "dreapta", care are chiar si un singur om ne-drept in ea, nu mai poate fi o multime dreapta.

Invers, o multime ne-dreapta, care are si un singur om drept in ea, poate primi de la Dumnezeu darul de a se mantui in intregul ei.

Vulnerabilitatea: Fighting back

cand te apropii de Dumnezeu, incepi sa devii vulnerabil. paradoxal: cu cat incepi sa urci, cu atat esti mai slab (pentru ca tu deschizi usile sa intre cel mai slab si mai smerit dintre toti...)

Ei bine, mie mie se-ntanpla sa dau in altii, atunci cand sunt vulnerabila. sa ma rastesc, sa fiu rea - uneori chiar fara sa vreau - cu altii.
depinde de structura: probabil, altii dau in ei insisi. Sau, dupa ce-au dat suficient de mult in ei insisi, incep sa dea in altii. variatii. esential e ca vulnerabilitatea duce la tendinta de-a cauta aparare (pt. cel slab din tine). asa supravietuiesti, cautand aparare. ...dar oare asta si vrei ? sau, asta e tot ce poti sa vrei, sa supravietuiesti ...?
sau, merita sa supravietuiersti, daca asta implica sa dai mereu in altul ca sa "te aperi" ....?

pb. is that... tu nu vrei asta.... nu vrei sa dai, sa te aperi, sa nu stiu ce ! nimeni nu "vrea" sa faca rau... nimeni, cu buna stiinta, din voia lui, n-ar face asta. o face doar de ne-voie... ha !

ce mai "ne-voie" de-a supravietui !  cand, tu poti sa traiesti si doar cu aerul din jurul tau !

Numai cand ma rog imi dau seama cum (si cata mai e ) credinta mea

Numai cand te rogi iti dai seama in ce "crezi"

Cand nu-mi vine sa ma rog (n-am chef, mi se pare ca altceva-i "mult mai important", etc), e semn ca subconstientul meu nu obtine un beneficiu imediat (o raspalata, dopamina .... ), sau fie nu cred pur si simplu in Dumnezeu, nu cred ca existi si ma auzi. Pe mine, personal.
ceva se interpune intre mine si Tine (frica, sau dezamagirea, sau deznadajduirea), si eu nu mai pot ajunge la Tine "in persoana" - iar daca eu nu stau in fata Ta ca persoana, nici Tu nu poti ajunge la mine.

Frica - spune Maica Siluana - vine atyunci cand firea omului vrea ceva si vointa lui il face sa faca altceva.
Da, asta am trait-o.

cred c-am trait si o altfel de frica, frica de Dumnezeu pur si simplu, si-atunci mi-am dat seama ca eu ma rugam la dumnezeu ca la un fel de mecanism pe care-l invoci ca sa-ti "dea ceva" - putere, de obicei.... sinele meu s-a plictisit de internet, sau de manipulat vointa altora, vrea o putere noua, care vine de la dumnezeu, si care e numai "pentru sine"....
probabil Dumnezeu ma tinea la distanta tocmai pt. asta ...

Dezamagirea sau deznadajduirea e pt. ca eu nu cred ca Tu existi si ma poti ajuta / sau vedea "pe mine".
sau, poate, e pentru ca eu cred ca "pot orice" eu, singura - fara Tine.


....


Doamne, cata rabdare ai putut sa ai cu mine, atatia ani de nesimtire cat am trait fara Tine, si-acum, cat poti sa induri atata ne-rabdare cand Te chem sa-ndrepti Tu ce-am stricat eu ....

"Al meu" : Sinele

Viata paradoxala

Zice Parintele Arsenie: pana nu te lepezi de sinele tau, te vei chinui. Vei gusta "uscaciunea sufletului" in rugaciune.
Si asa este, de multe ori in rugaciune, nu se roaga persoana mea, ci doar "sinele", care vrea si el, ce stie el mai bine: siguranta (certitudini), indreptatire de sine (validare), si, mai presus decat toate, PUTERE... (slava ... ?)


... cand ma uit la filmele cu copii orfani, vad in ochii lor o singuratate uriasa, poate la fel de mare ca a oamenilor batrani cand se vad singuri in fata mortii
in ochii orfanilor vad siguratatea sufletului care simte ca "nu apartine nimanui".
poti sa vezi cum arata "lumea" in ochii unui copil, cand stie ca-i singur in fata ei ....

cat de bine i-ar fi unui copil orfan sa se simta strans in brate cu toata puterea "sinelui" unui om adult; cat de bine i-ar fi lui sa simta ca apartine chiar si celui mai din urma "sine" de om .... sa simta ca "sinele" ala - oricum ar fi el - se imparte cu el, si nu mai e singur .... in fata lumii intregi....


... cand te rogi, daca nu te lepezi de sine, nu faci decat sa hranesti monstrul "din sine"
... iar altii, ca sa traiasca, au nevoie de tot sinele din ei .... oricum ar fi el...

copilul nu are "sine"; sinele lui e mama lui care-l protejeaza; dar un copil singur in fata lumii isi creaza singur un "sine", ca sa supra-vietuiasca


un copil normal, care creste si ajunge la varsta cand isi creaza un sine, paraseste Gradina Raiului..... unde a crescut
in gradina raiului nu exista decat crestere si evolutie - nu cadere